Nimic nu poate fi nou , când toţi urmaresc acelaşi lucru

Trăim într-o lume în care valoarea numelui pierde teren în faţa statutului social şi a aspectului fizic. Într-o lume în care este mai importantă averea decât educaţia… o lume plină de oameni răi şi invidioşi. Nimic nu poate fi nou , când toți urmăresc acelaşi lucru. Este o rutină mondială ce nu își va găsi niciodată sfârșitul, de una singură. Oamenii refuză să lupte pentru visele lor şi se mulțumesc prea usor cu soarta de care au parte. Stând cu ochii spre cer şi așteptând ca totul să iți cadă în braţe , nu este o soluție. Doar muncind , vei reusi .

Vrând , nevrând fiecare dintre noi trecem prin clipe mai puţin plăcute. Viaţa este nedreaptă, ar spune unii, însă uită sau nu își dau seama ca fiecare acțiune atrage după sine o urmare. Este imposibil să îți meargă rău fără să fi meritat asta, iar dacă nu ar fi existat această deviză , probabil ar fi un haos total pe pământ.

Mă declar mulțumit, când pot ajuta o bătrânică să treacă strada, fără să o jignesc sau să o împing din calea mea. Când vad un copil amărât , niciodată nu voi mânca şi ultima bucățică din batonul meu cu ciocolată. Când un cățeluș plânge , imi este greu să nu mă opresc să îi ofer o mângâiere .

Cu părere de rău ,ajung şi la ultima idee.Vremurile sunt din ce în ce mai grele, iar fiecare dintre noi incercăm sa ne caştigăm existenţa, aşa cum un pui de pasăre se antreneaza zilnic pentru a învaţa să zboare.E bine de ştiut ca în România , astăzi, este foarte greu ,chiar şi cu un profesor ideal, să reuşim să "zburăm".Suntem împrăștiați peste tot pe glob, poporul român se plânge în fiecare clipă şi realizez că nimic nu mai este cum a fost. Conducătorii ţării nu aleargă decât după profit,iar în parlament se aud numai înjurături şi reproşuri. Patima banului este tot mai prezentă în majoritatea oamenilor, iar din cauza asta devin capabili să facă orice pentru a obţine mai mult. Vedem cum fraţii se bat intre ei, copiii luptandu-se cu parinţii lor pentru o bucată de pământ şi cum interlopii sunt din ce in ce mai prezenţi în nenumărate acţiuni. Parţile bune sunt tot timpul puse în umbră si parcă ne fac să le percepem ca fiind inexistente.
Este adevărat ,ducem o viaţă grea, dar cu toate astea să nu dăm vina pe țară, căci tot noi am contribuit la stricarea ei. 

O zi ca oricare alta

Azi nefiind maine si nici ieri, m-am gandit sa pierd vremea. Soarele ,timid, sta sa rasara. O privire e de ajuns, zic eu , dar pana la urma ma las convins si ii fac din mana alene. Micul dejun ma asteapta cu nerabdare si cafeaua imi ofera satisfactia unei minunate dimineti. Zgomotul de afara ma ademeneste si fara ezitare ma las evacuat. Aerul proaspat ma patrunde si vantul bland imi mangaie cu tandrete parul. Intampin cu un zambet larg , corul minunat al pasarilor ce imi canta cu o pofta aparte . Raman surprins sa vad ca un fluture imi aterizeaza in palma si la cea mai mica miscare il alung, fara intentie.. Il urmaresc facand abstractie de tot ce se afla in jurul meu , pana cand dispare in inaltul cerului.. Ramas singur , caut sa imi fac noi prieteni. Zaresc o papadie. O apuc , iar cand sa ma prezint , tot puful de pe ea si-a luat zborul. La fel ca si acel fluturas, papadia nu a dorit sa stea prea mult timp cu mine, dar asta nu a contat caci eram mult prea fericit. Mintea imi topaie , incantata de ideea ce tocmai s-a nascut. Pofta de un mar nu imi da deloc pace, iar faptul ca nu pot ajunge la acea creanga mult prea inalta, ma nelinisteste. Posomorat , ma asez la tulpina copacului. Deodata simt o durere puternica in cap si ca prin minune ,un mar mi-a ajuns in mana.  Mmm.. ca bun a mai fost. Ma ridic si ma indrept spre casa , caci stomacul meu imi da ghionturi fara incetare. Sarut mana pentru masa , zic eu, iar mama imi raspunde dand din cap si aruncandu-mi o privire dulce.  Ies afara si raman uimit. Unde a disparut soarele? Parca totul este pustiu, un cer negru ce anunta ploi torentiale imi strica buna dispozitie si ziua de asemenea. Sunt nevoit sa raman in aceasta inchisoare de beton , in care soarele refuza sa patrunda, ascunandu-se si el de mult temuta vijelie. Ma gandesc sa citesc o carte, dar parca mi-a fost furata si ultima picatura de voiosie. Ma simt de parca energia mea se scurge incet, formand astfel o balta pe podea. Nici macar un mop nu ma poate ajuta,in acest moment,  sa recapat ce a fost candva parte din mine. Brusc , realizez ca ploaia are rostul ei ,ca altcineva are nevoie de ea si ca nu are rost sa fiu egoist. Nu pot fi trist , nu in situatia asta, cineva se bucura de fiecare strop , iar eu nu o sa fac decat sa fiu multumit. Chiar daca ziua va trece , asa cum nu mi-am dorit, gasesc inlauntrul meu o raza de soare ce ma incalzeste si ma linistesc cu ideea ca maine e o noua zi, un nou inceput.

O poveste de povestit

Imi beau cafeaua si ma intreb..oare am pus suficient zahar? Chiar si asa, ajung cu puterea gandului langa o prapastie. Tin in mana o meduza ce nu sta deloc linistita.As vrea sa o calmez, dar imi dau seama ca nu am nevoie de ea si o arunc. Si ca in orice poveste ce contine actiune, trebuie sa ajung de partea cealalta a prapastiei. Imi scot haina si construiesc din ea un avion . Aripa stanga imi face probleme, dar continui  sa zbor cu ajutorul vaslelor. Am reusit !! Zaresc o cararuie, merg pe ea pana la un moment dat cand incep sa alerg. Deodata imi iese in fata un elefant si ma impiedic de el. Nu stie cum il cheama , asa ca o sa-l botez Micutu` . Incepe sa-mi povesteasca despre viata lui …mmm plictisitooor. Nu a facut nimic altceva , tot timpul , decat sa fie crainic TV. Il las, pentru ca stirile de la ora 17:00 stau sa inceapa. Ei bine , imi continui drumul. Ajung pe o autostrada si vad pe jos, parca dormind, o pisicuta strivita pe sosea. O salut , caci vorba aia : un om educat este un om politicos. Masinile refuza sa treaca, e pustiu si nici haina nu mai am. Frig nu imi este, pentru ca nu imi permit luxul asta intr-o canicula atat de incapatanata. Brusc, imi vine o idee, dar pana sa o pun in aplicare , a disparut. Caut alta intr-un sertar de langa un copac si asa mult prea plin cu vise si sperante. In zadar, nimic , aleg sa sun un prieten. Imi ofera informatii mult prea banale , de care chiar nu am nevoie in acest moment. Sunt depasit de situatie cu o viteza foarte mare, dar nu intru in panica ,deoarece la circa 100m sta un echipaj de politie. Ca sa vezi, sunt fericit , in sfarsit cineva i-a venit de hac. Dar asta nu e de ajuns, totusi trebuie sa ma intorc acasa. Cand tot incercam sa fac un plan, o musca mi-a sarit in ajutor. Mi-a spus ca stie ea pe cineva care ma poate indruma spre casa. M-am suit in carca ei si m-am lasat coplesit de aerul puternic ce imi venea in fata. Am ajuns undeva intr-un taram necunoscut . Totul era diferit si parca voiam sa raman acolo pentru totdeauna. Ulterior am aflat ca nu eram dorit de celelalte musculite obraznice si rasfatate. “Aha, o sa plec si nu ma voi mai intoarce niciodata, sac” , le-am spus eu suparat. L-am gasit si pe cel care mi-a promis ca ma duce acasa. Ia ghiciti ce a urmat… .. .? Da, asa este .. nu exista nimeni care sa ma poata ajuta. Plecasem de acolo posomorat. Mergeam tiptil , ca sa nu trezesc cine stie ce dihanie de animal. In sfarsit am gasit un covor, cred ca l-a pierdut Aladin, dar ce imi pasa atata timp cat ma intorc acasa . Dupa un zbor lung de cateva secunde am ajuns in fata casei si spre surprinderea mea, a iesit un mosnegut si mi-a spus ca nu mai locuiesc demult aici si cica sunt o iluzie printre iluzii. In momentul ala simteam ca ma topesc, iar apoi o caldura puternica ma cuprindea..imi varsasem cafeaua pe pantaloni.