Bine ai venit!! De când te aștept ..!!

duminică, 22 iulie 2012

Nimic nu poate fi nou , când toţi urmaresc acelaşi lucru



Trăim într-o lume în care valoarea numelui pierde teren în faţa statutului social şi a aspectului fizic. Într-o lume în care este mai importantă averea decât educaţia… o lume plină de oameni răi şi invidioşi. Nimic nu poate fi nou , când toți urmăresc acelaşi lucru. Este o rutină mondială ce nu își va găsi niciodată sfârșitul, de una singură. Oamenii refuză să lupte pentru visele lor şi se mulțumesc prea usor cu soarta de care au parte. Stând cu ochii spre cer şi așteptând ca totul să iți cadă în braţe , nu este o soluție. Doar muncind , vei reusi .

Vrând , nevrând fiecare dintre noi trecem prin clipe mai puţin plăcute. Viaţa este nedreaptă, ar spune unii, însă uită sau nu își dau seama ca fiecare acțiune atrage după sine o urmare. Este imposibil să îți meargă rău fără să fi meritat asta, iar dacă nu ar fi existat această deviză , probabil ar fi un haos total pe pământ.

Mă declar mulțumit, când pot ajuta o bătrânică să treacă strada, fără să o jignesc sau să o împing din calea mea. Când vad un copil amărât , niciodată nu voi mânca şi ultima bucățică din batonul meu cu ciocolată. Când un cățeluș plânge , imi este greu să nu mă opresc să îi ofer o mângâiere .

Cu părere de rău ,ajung şi la ultima idee.Vremurile sunt din ce în ce mai grele, iar fiecare dintre noi incercăm sa ne caştigăm existenţa, aşa cum un pui de pasăre se antreneaza zilnic pentru a învaţa să zboare.E bine de ştiut ca în România , astăzi, este foarte greu ,chiar şi cu un profesor ideal, să reuşim să "zburăm".Suntem împrăștiați peste tot pe glob, poporul român se plânge în fiecare clipă şi realizez că nimic nu mai este cum a fost. Conducătorii ţării nu aleargă decât după profit,iar în parlament se aud numai înjurături şi reproşuri. Patima banului este tot mai prezentă în majoritatea oamenilor, iar din cauza asta devin capabili să facă orice pentru a obţine mai mult. Vedem cum fraţii se bat intre ei, copiii luptandu-se cu parinţii lor pentru o bucată de pământ şi cum interlopii sunt din ce in ce mai prezenţi în nenumărate acţiuni. Parţile bune sunt tot timpul puse în umbră si parcă ne fac să le percepem ca fiind inexistente.
Este adevărat ,ducem o viaţă grea, dar cu toate astea să nu dăm vina pe țară, căci tot noi am contribuit la stricarea ei. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu