Bine ai venit!! De când te aștept ..!!
Se afișează postările cu eticheta frica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta frica. Afișați toate postările

joi, 8 ianuarie 2015

Iubește, prețuiește, arată

Când ești trist, ai impresia că tot ce te înconjoară este împotriva ta. Când te afli dincolo de ușa denstinului, problemele uită de politețe, n-ar suna la sonerie sau măcar să bată, ci pur și simplu intră nepoftite. Că ne place sau nu, nimeni nu scapă. Sincer să fiu, de ce am scăpa ?  De ce am vrea să fugim ? Lașitatea nu este o calitate. Nu e nici măcar un defect. E ceva ieftin, care atrage mulți clienți, atât prosperi cât și împovarați, ceva ce găsești la orice tarabă, oriunde.. oricand. Nu lașitatea este medaliată în război, ci curajul, eroismul, puterea de a înfrunta temerile.

Uneori ajungi să te lași condus de frică. Încă ceva de care să te ferești cu orice preț. Bine, orice om are temeri, asta e clar, însă dacă te lași mânuit de ele, este o greșeală în urma căreia, mai devreme sau mai târziu, o să îți pară rău.

Odată cu trecerea timpului, o să întălnești fel și fel de oameni. Oamenii sunt răi, nu toți, majoritatea. Ei alcătuiesc un top. Cei care urmăresc să îți facă rău, cei cărora nu le pasă ce faci și cei care te apreciază, iubesc și așa mai departe. Pentru prima categorie, am tot disprețul necesar. Ei sunt în stare de orice, pentru a te vedea suferind. Vor vorbi, vor inventa, vor face lucruri de care nici ei nu credeau că sunt în stare. Toate au cel puțin câte un scop. Vor ca nici tu să nu te bucuri de ce n-au putut ei avea vreodată. A doua categorie nici nu contează pentru mine. Atâta timp cat nu am avut sau n-am vreo formă de implicare emotională sau interacțiune cu ei, nu mă preocupă. Cei care te iubesc cu adevarat sau te apreciază, sunt importanți. Ei o să lupte pentru tine indiferent de circumstanțe, chiar dacă tu îți dai seama de asta sau nu. Și ei vor vorbi, vor avea diferite păreri, pro sau contra. Însă nu pentru a te distruge.

Așadar, nimeni nu scapă de probleme, tot ce contează este să găsești o cale de a trece prin ele. Nu fi laș, luptă pentru ceea ce îți dorești, pentru ceea ce ai. Înfruntă-ți fricile, doar așa devii mai puternic. Încă un lucru foarte important: nu asculta zumzetul vorbelor celor din jur, priveste-ți persoana iubită exact așa cum este cu tine, cum te face să te simți, nu cum vor alții să o deseneze. Iubește, prețuiește, arată.

marți, 29 mai 2012

Cand cineva conteaza pentru tine


Fiecare om are in gand pe cineva..fiecare om este atras de o persoana.Insa rare sunt momentele in care cei doi isi impartasesc unul altuia sentimentele.Poate din frica sau poate nu este inca momentul potrivit.

Ca sa vorbim mai pe larg despre acest subiect, treaba sta cam asa : inca de la inceputul vietii pe pamant, mai exact de la Adam si Eva, omului i-a fost dat sa iubeasca.Cu totii stim ce este iubirea, insa nu multi o inteleg si o traiesc in adevarata ei "splendoare"..
In zilele noaste multi confunda iubirea cu o sticla de suc, de exemplu. Daca vrei o desfaci , bei putin, iar in cazul in care nu iti mai trebuie.. o arunci cu usurinta, fara sa ii mai duci grija macar pentru o secunda. GRESIT!! sau cel putin asa privesc eu lucrurile..nu mi se pare normal sa iti bati joc de cineva , care probabil , nu ti-a facut nimic rau sau nu merita sa fie tratat asa. Este parerea mea si stiu ca unii nu pot fi de acord cu asta, dar ca sa fiu sincer chiar nu imi pasa.Fiecare este liber sa faca ce vrea.Cine sunt eu ca sa ii schimb? Important este ca orice ai face,bine sau rau, intr-o zi ti se poate intoarce.

Oare se gandeste la mine? Ce face acum? Unde o fi? ..sunt cateva din multele intrebari pe care ti le pui, atunci cand o persoana conteaza pentru tine, indiferent ca ea stie sau nu.Chiar daca afara ploua sau ninge, in sufetul tau este senin..soarele stirb, arde mai tare ca de obicei si tu esti fericit...cel mai fericit. Totul incepe de la o plimbare, va simtiti bine impreuna, va casatoriti , aveti copii frumosi, nepotii sunt plini de energie si povestea asta frumoasa se sfarseste..odata cu ticaitul ceasului si cu gandul ca nu trebuie sa intarzii la prima ora. Sigur ca da, fluturasii din stomacul tau se agita tot mai tare, iar tu nu incerci deloc sa ii opresti si pana la urma urmei de ce sa faci asta ?

Multi cred ca ei nu isi vor gasi niciodata "sufletul pereche", chiar daca sunt intr-o continua cautare. Gandeste-te ca undeva, in lumea asta atat de mare, cineva este pregatit si pentru tine.