Azi nefiind maine si nici ieri, m-am gandit sa pierd vremea. Soarele ,timid, sta sa rasara. O privire e de ajuns, zic eu , dar pana la urma ma las convins si ii fac din mana alene. Micul dejun ma asteapta cu nerabdare si cafeaua imi ofera satisfactia unei minunate dimineti. Zgomotul de afara ma ademeneste si fara ezitare ma las evacuat. Aerul proaspat ma patrunde si vantul bland imi mangaie cu tandrete parul. Intampin cu un zambet larg , corul minunat al pasarilor ce imi canta cu o pofta aparte . Raman surprins sa vad ca un fluture imi aterizeaza in palma si la cea mai mica miscare il alung, fara intentie.. Il urmaresc facand abstractie de tot ce se afla in jurul meu , pana cand dispare in inaltul cerului.. Ramas singur , caut sa imi fac noi prieteni. Zaresc o papadie. O apuc , iar cand sa ma prezint , tot puful de pe ea si-a luat zborul. La fel ca si acel fluturas, papadia nu a dorit sa stea prea mult timp cu mine, dar asta nu a contat caci eram mult prea fericit. Mintea imi topaie , incantata de ideea ce tocmai s-a nascut. Pofta de un mar nu imi da deloc pace, iar faptul ca nu pot ajunge la acea creanga mult prea inalta, ma nelinisteste. Posomorat , ma asez la tulpina copacului. Deodata simt o durere puternica in cap si ca prin minune ,un mar mi-a ajuns in mana. Mmm.. ca bun a mai fost. Ma ridic si ma indrept spre casa , caci stomacul meu imi da ghionturi fara incetare. Sarut mana pentru masa , zic eu, iar mama imi raspunde dand din cap si aruncandu-mi o privire dulce. Ies afara si raman uimit. Unde a disparut soarele? Parca totul este pustiu, un cer negru ce anunta ploi torentiale imi strica buna dispozitie si ziua de asemenea. Sunt nevoit sa raman in aceasta inchisoare de beton , in care soarele refuza sa patrunda, ascunandu-se si el de mult temuta vijelie. Ma gandesc sa citesc o carte, dar parca mi-a fost furata si ultima picatura de voiosie. Ma simt de parca energia mea se scurge incet, formand astfel o balta pe podea. Nici macar un mop nu ma poate ajuta,in acest moment, sa recapat ce a fost candva parte din mine. Brusc , realizez ca ploaia are rostul ei ,ca altcineva are nevoie de ea si ca nu are rost sa fiu egoist. Nu pot fi trist , nu in situatia asta, cineva se bucura de fiecare strop , iar eu nu o sa fac decat sa fiu multumit. Chiar daca ziua va trece , asa cum nu mi-am dorit, gasesc inlauntrul meu o raza de soare ce ma incalzeste si ma linistesc cu ideea ca maine e o noua zi, un nou inceput.
